Placebo!

Când sună telefonul, mă aştept să fie părintele meu drag şi când, repede, realizez că este imposibil, mă întristez şi mă golesc de orice sentiment uman (bun)...
Noroc cu macaraua din zare care reuşeşte să îmi mai ridice din greutate şi cu ajutorul căreia mai pot respira...
Ca posibilă terapie, mi-am vopsit ghearele în roşu... Altădată, când eram tristă, funcţiona... nu şi acum, însă!
Nu ştiu ce să mai fac iar rotiţele timpului se învârt atât de greu încât ... încât!
Azi, cerul e acoperit şi toţi îngerii în doliu. Azi cerul plânge lacrimi mari de gheaţă. Şi ieri a plâns... Nu mult dar ştiu că o face pentru mine...

Aş vrea să pot să plâng sau măcar să urlu....să mă golesc de toată această sfârşire!