Enigmă

E roşu peste tot…prea mult!
Şi ochiul meu se-ntunecă...
O văd pe mama într-un colţ...
Mă cheamă. Ei m-adulmecă!

Cine sunt ei? Nu-i văd, îi simt
Ei sunt ca spuma învăluită-n ceaţă
Ei vin atunci când nu mai vrei
Când nu mai poti să te ţii de viaţă.

Aud un clopot, tot mai tare
Îmi bate-n suflet. Care suflet? Zboară!
Şi parcă simt o ultimă suflare
Aş da orice să nu mai doară.

....

De-acum, pupila mi-e senină
Nu mai mi-e frig şi mama e aproape
Nu mai regret, nu mai simt vină
Asta să-nsemne moarte?

Şi am păşit acolo-ndepărtare
E bine... e aer...e un vis...
Dar...parcă.... totuşi... întrebare:
Cine m-a ucis?