Si iata-ma la capatul imaginatiei… mi-am semanat-o si am rodit-o… am cules-o si am consumat-o iar acum am remuscari, precum bulimicii… ce dreapta comparatie…
Ma simt pustiita de parca un cosmar ar trebui sa vina si sa ma umple… Sa umple golul din mine, sa ma faca sa ma simt plina si rau… Sa ma faca sa vomit, sa imi smulga maruntaiele , ca intr-o perpetua penitenta…
Sunt prinsa intr-un vartej confuz de sentimente… E o fractura de os intre dorinta si asumarea a ceea ce urmeaza…
M-am intrebat adesea cum rezista cei ce isi urmeaza primele si cele mai elementare impulsuri? Cum fac fata perioadei “post – impuls”?
In ultimul timp, parca tot mai des… sunt pierduta intre doua lumi si nu mai imi gasesc certitudinea niciunde…Sunt un copac cu radacini firave care stau agatate, crispat, in aer…. mi-am ancorat radacinile in aer… Nici ca imi puteam gasi un sol mai fecund… Si aerul asta… ma doare… ma dor radacinile nedezvoltate… ma doare trunchiul si ma doare coroana… ma dor cercurile si as vrea sa vina cineva sa ma taie… Sa imi spuna ca voi fi utila in vreun semineu, sau la constructia unui pat de copil… a unui pandativ – ce va fi cadou pentru o vaduva sau …pentru a incorseta un corp inert si a-l insoti departe in adancuri… Macar asa sa imi asez radacinile intr-un loc firesc…
Ma uit in oglinda, ce nefericire!, si nu ma mai recunosc… si nu din cauza ridurilor ci din cauza ochilor… Am pierdut ceva ce altadata mi se parea firesc… am uitat sa zambesc cu ochii… Poarta asta neagra e acum ca un vortex… nimic nu imi aminteste de vreo fericire, oricat de mica…
Parca am trait cu secole in urma si acum m-a uitat cineva pe aici, m-a ratacit…. Iar eu am ratacit biletul in care aveam scrise instructiunile pentru… simtit…
As da vreo doua secole sa reinvat … sa fiu bine, sa ma fac bine! As vrea sa simt placutul… sa nu mai stau imbracata in panze de paianjen… sa las soarele sa imi intre in vortex-uri… sa deschid usa strainilor si sa le spun cat de mult ii iubesc… sa nu mai complic nimic si sa ma bucur cand timpul curge … sa apreciez ce am si sa pot simti iubirea… sa pot sa o si daruiesc… M-am saturat sa fiu doar recunoscatoare si indatoritoare… M-am saturat de stupidul simt al fidelitatii si de amarul de mi-l lasa in gura o dorinta interzisa…. Interzisa…
(…)
Ma uit pe geam. Desi e vara, e rece … E o zi insorita dar racoroasa, asa ca de toamna… Si imi amintesc… imi amintesc mirosul zilei in care m-am indragostit pentru prima oara. Mi se face un dor nebun de putinta aceea… As vrea sa mi se para iar ca aerul miroase dulce, sa simt fluturi in stomac si sa aud muzici nepamantene… sa ma simt adolescenta dar nu in ani … ci in griji…
Tanjesc dupa ceva ce sunt atat de constienta ca nu se mai intoarce….incat …
Ma simt pustiita de parca un cosmar ar trebui sa vina si sa ma umple… Sa umple golul din mine, sa ma faca sa ma simt plina si rau… Sa ma faca sa vomit, sa imi smulga maruntaiele , ca intr-o perpetua penitenta…
Sunt prinsa intr-un vartej confuz de sentimente… E o fractura de os intre dorinta si asumarea a ceea ce urmeaza…
M-am intrebat adesea cum rezista cei ce isi urmeaza primele si cele mai elementare impulsuri? Cum fac fata perioadei “post – impuls”?
In ultimul timp, parca tot mai des… sunt pierduta intre doua lumi si nu mai imi gasesc certitudinea niciunde…Sunt un copac cu radacini firave care stau agatate, crispat, in aer…. mi-am ancorat radacinile in aer… Nici ca imi puteam gasi un sol mai fecund… Si aerul asta… ma doare… ma dor radacinile nedezvoltate… ma doare trunchiul si ma doare coroana… ma dor cercurile si as vrea sa vina cineva sa ma taie… Sa imi spuna ca voi fi utila in vreun semineu, sau la constructia unui pat de copil… a unui pandativ – ce va fi cadou pentru o vaduva sau …pentru a incorseta un corp inert si a-l insoti departe in adancuri… Macar asa sa imi asez radacinile intr-un loc firesc…
Ma uit in oglinda, ce nefericire!, si nu ma mai recunosc… si nu din cauza ridurilor ci din cauza ochilor… Am pierdut ceva ce altadata mi se parea firesc… am uitat sa zambesc cu ochii… Poarta asta neagra e acum ca un vortex… nimic nu imi aminteste de vreo fericire, oricat de mica…
Parca am trait cu secole in urma si acum m-a uitat cineva pe aici, m-a ratacit…. Iar eu am ratacit biletul in care aveam scrise instructiunile pentru… simtit…
As da vreo doua secole sa reinvat … sa fiu bine, sa ma fac bine! As vrea sa simt placutul… sa nu mai stau imbracata in panze de paianjen… sa las soarele sa imi intre in vortex-uri… sa deschid usa strainilor si sa le spun cat de mult ii iubesc… sa nu mai complic nimic si sa ma bucur cand timpul curge … sa apreciez ce am si sa pot simti iubirea… sa pot sa o si daruiesc… M-am saturat sa fiu doar recunoscatoare si indatoritoare… M-am saturat de stupidul simt al fidelitatii si de amarul de mi-l lasa in gura o dorinta interzisa…. Interzisa…
(…)
Ma uit pe geam. Desi e vara, e rece … E o zi insorita dar racoroasa, asa ca de toamna… Si imi amintesc… imi amintesc mirosul zilei in care m-am indragostit pentru prima oara. Mi se face un dor nebun de putinta aceea… As vrea sa mi se para iar ca aerul miroase dulce, sa simt fluturi in stomac si sa aud muzici nepamantene… sa ma simt adolescenta dar nu in ani … ci in griji…
Tanjesc dupa ceva ce sunt atat de constienta ca nu se mai intoarce….incat …
Mă doare ochiul
de-atâta pelin
ce-mi curge mov
pe-obrazul senin
cândva.
Mă doare albastrul
din glastra de lut
ce-a spart-o demult
chipul cel slut
din oglindă.
Mă doare şi clipa
ce trece mărunt
mi se destramă ochiul
într-un mod crunt
şi inevitabil.
Mă doare profund
Şi nu mai văd!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu