Albastru lamentabil

Azi am văzut nişte poze cu un pui de om bolnav. O fetiţă - Ştefania...căreia medicii i-au pus diagnostic aşa:

"VENTRICUL DREPT CU DUBLA CALE DE IESIRE
D-TRANSPOZITIA DE VASE MARI
ATREZIE PULMONARA VALVULARA
HIPLOPAZIE DE ARTERA PULMONARA
DEFECT SEPTAL ATRIAL TIP OSTIUM SECUNDUM
DEFECT SEPTAL VENTRICULAR TIP INELT
CANAL ARTERIAL PERSISITENT."

Mă uitam la pozele alea plângând şi dându-mi seama, a câta oară?, cât de neputincioşi suntem. Şi iar am început un război cu dumnezeu(l meu)... Mă revoltam, întrebându-l cum naiba poate să atârne viaţa unui copil de câteva hârtii, cu chipuri celebre pe ele? Şi el tăcea, ca întotdeauna!
Mi-aş dori să am bani, un sac fără fund, să nu se mai termine niciodată. Mi-aş dorii să pot ajuta cumva în cazuri de genul ăsta.
Întotdeauna ies cu sufletul şifonat din aşa ceva... Dar ce înseamnă sufletul meu şifonat în faţa suferinţei acestui prunc, care se agaţă cu atâta disperare de viaţă? Care zâmbeşte şi are încredere că şi mâine va deschide ochii şi o va vedea pe mama...care îi va spune, ca de obicei, că totul va fi bine... că se va juca în curând cu ceilalţi copii.
Nici nu mai am cuvinte... Mă înec şi mai mult în inutilitatea asta de viaţă... Nimic nu merge cum ar trebui... Copii care mor, războaie inutile... atâta ură...preocupare pentru câştig...
Nimeni nu mai simte? Nimeni nu mai are nevoie de sentimente precum dragostea, compasiunea?
Da, Vineri 13 şi nici o legătură cu copiii care mor... Ei mor în fiecare zi şi nu le pasă de e vineri sau verde...de-i 13 sau orice alt bob de nisip dintr-o clepsidră...care se sparge.... doar pentru ei!...