Aberaţii de Februarie

Lumea. Lumea mă strânge într-un corset... atât de tare, încât mi se amestecă gândurile. Mă simt ca o Marie-Antoinette aparţinând plebei... Râd şi plâng de trăirile mele...
Mi-aş dori să pot fii intelectuală, calculată, rece... brunetă...
Mi-aş dori să nu am atîtea fire albe şi oamenii să mă placă pentru ceea ce sunt, aşa cum sunt...
Aş vrea ca toate lacrimile din lume să se strîngă în gradina mea: un râu folositor..."udător" al celor mai frumoase flori...
Aş mai vrea să mă pot îndrăgosti... să trăiesc "ceva" special... să nu mă sting în anonimat...
Am nevoie de un... "coup de foudre", să mă pot trezi, să mai pot un pic trăi...

00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000


De azi într-o săptămână, voi fi singură, într-o cameră albă...poate cu vedere spre muntele înzăpezit... Mă voi simţi mai singură şi mai nesigură pe mine ca niciodată... Va fi încă un examen prin care voi fi obligată să trec...
Am câţiva prieteni care vor fi alături de mine.... cu gândul ... şi le mulţumesc... Prietenii...
În urmă cu câţiva ani, cineva, foarte drag mie, îmi spunea că nu toate cunoştinţele mele îmi sunt şi prieteni... La momentul acela, nu am crezut. Nu am crezut până acum patru ani, când m-am îndepărtat de viaţa mea ...şi... am văzut cu ce am rămas... Am rămas doar cu o fărâmă de trecut...

00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000

Acum am chef să îmi port pielea verde... să mă ascund de lume şi de tot... să-mi ling rănile, în întuneric. Să îmi înfrunt temerile, eşecurile şi toate celelalte căcaturi de una singură, ca de obicei... Ca de obicei, de când nu mai e mama... Înainte... era altceva!
Mi-ar fi plăcut să mai fi zăbovit pe aici, doar atât cât să-mi spună: "Ţi-am zis eu...!"... Da... Îngerul meu...înlocuit de unul mai mic, ne-experimentat, cu aripi încă fragile..care nu îmi poate da încă ceea ce îmi lipseşte...

0000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000

M-am pocnit cu bagheta magică în cap şi... I'm vanish... roza!