Abracadabra

Un buchet de trandafiri negri, ofiliţi, şi toate gândurile mele, închise într-o cutie de ciocolată în formă de inimă...îmi amintesc de ... cer. Cerul meu de altădată. Mă simt bătrână... îmbătrânită...câteodată..
Am să te arunc ca pe un zar şi am să aprind luna cu tine… De-ar putea ea să îţi spună cât de mult aş vrea să te iubesc…şi cât de mult nu pot…
Luna ştie despre noi… ştie cât de mult alergam prin ploaie şi cât de tare ni se topeau aripile, de fiecare dată când ne apropiam de soare…Văd asta în privirea ei, de fiecare dată când ne întâlnim…Ştie…
Eu...am venit doar să îţi spun că am să plec.. departe… pe mare sau în cer…încă nu m-am decis...
Viteza cu care sufletul meu îmi schimbă direcţia mă înnebuneşte….Mă doare şi mi se albăstreşte aura de atâta alergatură... Şi mă enervează la culme că nu pot să nu îl ascult.... Îl urmez mereu ceea ce îmi răneşte orgoliul...
Sunt obosită... mult prea obo.... să mai cred în zâne şi sărbători create de oameni pentru a-şi aminti să simtă!
Mult prea obosită să mai elucubrez... Mă duc să-mi cumpăr bilet!